Valeriu Răchită a trăit clipe de groază! Cu pistolul pe masă înainte de meci: „A fost o ședință ținută pe gazon!”

Valeriu Răchită a trăit clipe de groază! Cu pistolul pe masă înainte de meci: „A fost o ședință ținută pe gazon!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Răchită nu poate uita marele meci cu Rapid Viena! Înaintea partidei de la Ploiești, fostul mare fotbalist a trăit un episod incredibil, cu finanțatorul Petrolului, Liviu Luca, în prim-plan.

Fostul jucător al Petrolului a povestit că jucătorii erau obligați să asculte monologurile conducătorilor și la câțiva ani după Revoluție, iar la ședințe se venea chiar și cu pistolul pe masă.

„Din fericire, totul a rămas la nivel figurativ”, a subliniat Răchită, atunci când a povestit ceea ce au pățit jucătorii Petrolului, înaintea unui meci cu Rapid Viena, din Cupa Cupelor, jucat în urmă cu 25 de ani.

Vivi Răchită, meci cu pistolul pe masă în Cupa Cupelor: „A fost o ședință ținută pe gazon!”

„În anii ’90, era destul de greu de negociat cu cei care conduceau cluburile, din cauza reminescențelor comuniste. Nu era dialog, era doar un monolog pe care erai obligat să-l asculți”, și-a adus aminte Valeriu Răchită, conform playsport.ro.

Fostul fundaș al Petrolului a rememorat un episod petrecut înaintea meciului pe care prahovenii l-au jucat cu Rapid Viena în Cupe Cupelor. După 1-3 în Austria, jucătorii au fost băgați în ședință, n-a lipsit chiar și o armă de vânătoare, însă Petrolul a reușit doar o remiză albă la Ploiești, în fața unui stadion plin: „A fost o ședință care s-a ținut pe gazonul stadionului Ilie Oană, noi, jucătorii, fiind pe suprafața verde, conducatorii, pe pista de atletism, și unul dintre conducători ne-a prezentat o armă de vânătoare cu lunetă. Din fericire, totul a rămas la nivel figurativ”.

Valeriu Răchită, care îl așteaptă pe Constantin Budescu la Petrolul, este acum consilier pe probleme de sport la Ploiești, după ce a pus serios umărul pentru construcția arenei Ilie Oană.

„Eu mă ghidez după două principii: ordine și disciplină. Dar oricât de sus aș fi înaintat în grad, soția tot mi-ar fi fost șef. Politică nu fac, fac doar politica sportului, fiind consilier pe probleme de sport la Ploiești”, a mai afirmat fostul mare fundaș.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×